Alexandra Robițu – Assistant manager

După opt ani de chitară și pian, Alexandra a decis că încă mai vrea să învețe! Știm…ciudat, chiar exagerat ar spune unii… 😊 și nu a studiat tot muzică, ci un domeniu total diferit, opusul artei: un domeniu cu calcule multe și tabele, cifre și studii de piață – economie! Mai exact Marketing, la Academia de Studii Economice.

Însă, oricât a fugit de artă, viața i-a arătat că tot aproape de muzică și de oameni trebuie să fie.

Alexandra este în prezent Assistant Manager la Ella Musica, iar noi ne bucurăm că am găsit în sfârșit pe cineva care înțelege și arta, dar și hârtiile!

Ce spune Alexandra:

“Bucuria zilnică cu care tratez și rezolv toate lucrurile, inclusiv cele legate de birocrație, se datorează copiilor de care sunt înconjurată permanent și fundalului muzical care mă înconjoară în fiecare minut al zilei. Nu mă gândeam vreodată cu câtă energie te poți încărca, fiind tot timpul înconjurat de bucuria celor mici. Nu consider că lucrez în nicio zi, atâta timp cât vin și fac cu plăcere tot ceea ce ține de școala noastră de arte. Este precum un cămin cald și primitor: odată ce ai intrat nu mai vrei să pleci!”