Echipa Ella Musica
Dorești să afli mai multe informatii? Contactează-ne telefonic sau folosind formularul de contact, iar noi îți vom răspunde în cel mai scurt timp.

Alexandru Borșan
Profesor pian/ansamblu vocal-instrumental Ella Musica Corbeanca
Deși nu pare, să știți că Alex este născut în primăvara anului 1979, în București, orașul lui de suflet. Noi ne-am cunoscut și am început colaborarea în vara anului 2020, iar de atunci realizăm numai lucruri frumoase împreună!
Fiind născut în București și având acces mai ușor la educația artistică, părinții l-au înscris la Școala de muzică, nr. 5, unde a studiat pian principal 8 ani de zile, iar mai apoi a continuat studiile la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti” și Universitatea Națională de Muzică București. La Conservator însă, a ales să studieze jazz instrumental. Mai are rost să precizăm că este un artist complet?!
Mai mult decât atât, el a concertat foarte mult în Europa, America, dar și Asia, colaborând cu orchestre cunoscute ale lumii, conduse de cei mai mari dirijori.
În România, putem spune că a cântat în toate sălile de spectacol și a colaborat cu aproape toți artiștii români, printre care Ștefan Bănică Jr., Horia Brenciu, Antonia, Alex Velea, Andreea Bănică, Trupa „EL NEGRO”, VUNK, MANDINGA ș.a.
Alex este un om blând, care iubește muzica și oamenii, o persoană răbdătoare și implicată, dar mai ales un excelent pedagog. La sfârșitul fiecărui curs el își încântă elevii cu piese din repertoriul clasic, dar și cu piese pop foarte cunoscute, iar aceștia abia așteaptă următoarea oră de pian, cu super profesorul lor!
Profesor, pianist, compozitor și producător muzical, putem spune că muzica îl definește în fiecare aspect al vieții.
Începând cu anul 2025 pe Alex îl veți putea cunoaște și la cursul de ansamblu instrumental! Ce presupune acest curs?! Pâi vă explicăm numaidecât! Dupa ce un cursant își formează bazele la orele individuale de pian, chitară, tobe, voce s.a. este pregătit să frecventeze și acest curs în paralel și anume să învete cum să cânte intr-o trupă!
Ce spune Alex:
