Echipa Ella Musica
Dorești să afli mai multe informatii? Contactează-ne telefonic sau folosind formularul de contact, iar noi îți vom răspunde în cel mai scurt timp.

Egizia Soare
Profesor pian - Ella Musica Corbeanca
Egizia a descoperit pianul la doar 3 ani, în timp ce urma cursuri de balet. Fascinată de sunetele delicate ale acestui instrument, a început să-l studieze cu pasiune, perfecționându-se de-a lungul anilor. A absolvit Colegiul Național de Muzică „George Enescu” și ulterior Universitatea Națională de Muzică București, specializarea pian principal.
Dorința de a preda a simțit-o încă din liceu, inspirată de profesoara sa de pian, care i-a arătat cât de frumos este să transmiți mai departe cunoștințele și experiența acumulată. Astăzi, Egizia îmbină tehnica pianistică impecabilă cu o abordare caldă și dedicată, ghidându-și elevii cu răbdare și pasiune în universul muzicii.
Egizia este taare drăgălașă, pierde în fiecare zi câte ceva: o cheie, o partitură… dar pe cât de copilăroasă pare că este, pe atât de riguroasă poate fi atunci când vine vorba de meseria ei. Lucrează extreem de bine cu copiii și ține foarte mult ca informațiile să fie bine asimilate de cursanți și așteaptă din partea lor aceeași implicare: să studieze acasă constant și să vină cu “tema pregătită” la fiecare oră. Este alături de noi din 2022 și de atunci ne petrecem aproape fiecare zi împreună, construind lucruri frumoase și formând noi generații de copii.
Ce spune Egizia
