Raluca Ciobanu – Profesor balet
Raluca este o persoană foarte specială, atât pentru echipa noastră, cât și pentru părinții și copiii care îi trec pragul clasei. Avem multe motive să o iubim, așa că vrem să le împărtășim și cu voi.
Raluca are peste 30 de ani de experiență ca balerină și profesor de balet. A început la 10 ani la Liceul de Coregrafie „George Enescu”, iar mai apoi, toată viața avea să fie legată de pasiunea ei.
A călătorit și în afara țării pentru această pasiune. În Germania a fost balerină la Teatrul de Operetă din Rudolstadt, în Italia a fost profesor de balet, iar în cele din urmă, a hotărât să-și deschidă propria școală de balet în Italia, unde a activat mulți ani, învățându-i pe cei mici și mai mari arta baletului.
Raluca este un spirit tânăr și cald, cu extrem de multă răbdare și cu dragoste față de meseria pe care o iubește, dar mai ales față de cei mici. S-a întors în România și bine a făcut, pentru că acum face parte din echipa Ella Musica, unde copiii sunt centrul universului nostru, iar noi ne bucurăm că este colega noastră pentru că și noi avem multe de învățat de la ea.
Ce spune Raluca:
“De fiecare dată când mă întâlnesc pe hol cu mămici, tătici și bunici sau când intru în sală și încep cursurile cu micile mele balerine, simt că asta este într-adevăr menirea mea! Copiii sunt principalul motiv pentru care îmi iubesc meseria, dar și motivul pentru care știu că nu voi renunța la balet niciodată. Iubesc atmosfera de la Ella Musica, unde sunt fericită că mă aflu și sper ca această colaborare să dureze cât mai mult!”