Rareș Ene – Profesor street-dance

Rareș este rezident la Ella Musica 😊. El este omul care a fost cu și lângă noi încă de la început, de când am deschis porțile școlii. Am crescut împreună, am învățat împreună și am avut încredere mereu că scopul nostru este același.

Coregraf și dansator de Street-Dance, și-a început cariera în 2008, iar apoi a umat cursuri și s-a pregătit să devină Instrucor de Dans. Evident că a reușit, iar de atunci a colaborat cu nenumărați artiști cunoscuți precum Anda Adam, Elena Gheorghe, Faydee sau Karmen.

Rareș este un profesor dedicat, profesionist, extrem de ambițios și optimist, iar dacă ar fi să îl descriem, am spune că îi place să fie mereu pe podium – mai ales alături de elevii lui!

Suntem mândri să spunem că am pierdut deja șirul concursurilor și premiilor pe care le-a câștigat împreună cu ei, iar asta ne bucură și ne oferă și nouă, dar și lui, o satisfacție de nedescris!

Ce spune Rareș:

“Am început să predau cursul de Street-Dance la Ella Musica încă de când s-a înființat, iar acum, dacă stau să mă gândesc, nici nu știu când au trecut aproape 5 ani! Se spune că timpul trece repede atunci când te distrezi, așa că te aștept și pe tine la cursul meu de dans să ne distrăm și să înveți cele mai cool mișcări! Dacă nu sunteți siguri de la ce vârstă puteți începe, eu am o vorbă: dacă știi să mergi, eu te învâț să dansezi!”